Totul pentru dreptate
Am văzut de curând filmul Man on a Ledge (Dreptate la înălțime), un thriller tipic american cu Sam Worthington în rolul principal. Actorul britanic este cunoscut pentru rolurile sale din filmele Avatar, Clash of the Titans, Wrath of the Titans (lansat de curând în cinematografe) dar și Terminator Salvation.
Man on a Ledge este al II-lea film regizat de Asger Leth, primul fiind documentarul Ghosts of Cîte Soleil, din anul 2006. Pelicula are la bază scenariul venezueleanului Pablo Fenjves.
Filmul ne prezintă povestea lui Nick Cassidy, un fost polițist, condamnat la 35 de ani de închisoare pentru furtul unui diamant, furt pe care susține că nu l-a comis, considerându-se nevinovat. În închisoarea Sing Sing, unde se află, Nick nu este acceptat de către deținuți datorită trecutului său în poliție, fiind nevoit adesea să se înfrunte cu aceștia. În detenție, acesta află de la fostul său coleg, Mike Ackerman (Anthony Mackie, cunoscut pentru filme ca The Hurt Locker, Million Dollar Baby, Real Steel), că tatăl său a murit. Acesta îi facilitează deplasarea la înmormântare, de unde Nick reușește să evadeze. Acesta nu procedează însă ca orice deținut evadat, neîncercând să se ascundă. El se cazează la Hotelul Roosvelt din New York, la etajul 21. Având un plan bine pus la punct, acesta iese pe geamul camerei și o dată ajuns pe marginea hotelului amenință că se aruncă în gol, atrăgând astfel atenția trecătorilor.
Nick o cere ca negociator pe locotenentul Lydia Mercer (Elizabeth Banks), motivând că aceasta este celebră pentru un alt caz asemănător în care o femeie s-a sinucis, sărind de pe un pod.
De aici începe un joc, în care Nick deține rolul principal și încearcă să-și demonstreze nevinovăția. El coordonează un plan prin care dorește să între în posesia diamantului "Monarch", deținut de David Englander (Ed Harris) spunând că acesta a înscenat furtul pentru care el a fost condamnat la închisoare. Nick este ajutat în încercarea sa de a-l demasca pe Englander, de către Joey (Jamie Bell), fratele său și de prietena acestuia Angie (Genesis Rodriguez).
Va reuși oare Nick să-și demonstreze nevinovăția? Sau va sfârși în închisoare? Rămâne să urmăriți acest thriller și veți afla.
Din punctul meu de vedere Man on a Ledge, este un film care merită văzut și atât. Nu vă așteptați la un film pe care să vi-l amintiți peste ceva timp, este un film de moment, care îl poți viziona cu mama, cu tata, cu prietenul, cu prietena, fiind unul pentru toate vârstele.
Nota mea pentru acest film este
(măști).

Linkuri utile
MOVIE TRAILER